Eșec răsunător al NASA: „Nu s-a desfăcut complet și a fost distrusă”

Eșec răsunător al NASA: „Nu s-a desfăcut complet și a fost distrusă
Publicat: 09/06/2015, 13:55

Această parașută gigantică, menită să frâneze un obiect de la viteze supersonice până la o viteză care să facă posibilă asolizarea în siguranță, nu s-a desfăcut însă complet, conform publicației Business Insider și agenției AFP.

Testul a fost efectuat deasupra oceanului, în apropiere de baza US Navy din Kauai, Hawaii.

Deceleratorul Supersonic de Mică Densitate este un modul de asolizare conceput astfel încât să opună o rezistență suficientă coborârii prin straturile atmosferice pentru a încetini până la o viteză care să permită deschiderea unei parașute care să facă posibilă asolizarea în siguranță.

Este al doilea test eșuat al sistemului LDSD, iar în ambele teste vulnerabilitatea a fost parașuta. În primul test, desfășurat anul trecut, parașuta a fost sfâșiată, nerezistând vitezei de coborâre a modulului.

Specialiștii de la NASA au reproiectat parașuta și au fost optimiști cu privire la reușita testului desfășurat luni. Din nefericire, nici acest test nu s-a încheiat cu succes, parașuta, cea mai mare concepută vreodată pentru o capsulă spațială, nu s-a desfăcut complet și a fost distrusă.

Specialiștii NASA trebuie să se întoarcă acum la planșele de proiectare și să conceapă o nouă parașută care să fie gata pentru următorul test al sistemului LDSD ce a fost anunțat pentru vara anului viitor.

Această parașută trebuie să fie capabilă să dezaccelereze „farfuria zburătoare” de la Mach 2,5 până la o viteză subsonică. Noua tehnologie de frânare este testată la o altitudine foarte ridicată, unde condițiile sunt similare celor din atmosfera marțiană, cu densitate foarte redusă.

O navă trebuie să recupereze „farfuria zburătoare” și cutia neagră pentru a analiza toate datele acestui test.

„Atunci când vom trimite astronauți spre Marte trebuie să fim siguri că acest sistem va funcționa impecabil pentru că de el depinde întreaga misiune”, a declarat Dan Coatta, inginer la NASA, scrie Agerpres.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×